Potrivit site-ului italian gianlucadimarzio.com, odată cu venirea tehnicianului Eusebio di Francesco pe banca Romei, schimbările nu se petrec doar la prima echipă. Pentru că tinerii sunt viitorul, gruparea Roma Primavera, cu o medie de vârstă de 18,6 ani, pregătește două achiziții de orgine română. Cele două nume care „vehiculează” în presa din Peninsulă sunt: George Ganea și Andrei Trușeșcu (amândoi de 18 ani).
Pentru fiul lui Ionel Ganea, George, campionatul italian nu este o noutate. În urmă cu un an, a plecat de la Rapid București la echipa de juniori Vintus Entella U19. Atacantul român a semnat atunci un contract pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire. Formația Entella Primavera a încheiat sezonul 2016-2017 pe locul 3, în timp ce AS Roma Primavera a fost o poziție sub, ocupând locul 4.
Cel de-al doilea jucător pe care au pus ochii romanii este Andrei Trușescu. Fundașul stânga evoluează la echipa FC Argeș Pitești și ar fi un pas important în cariera lui fotbalistică să debuteze în străinătate, la 18 ani, la una din cele mai puternice echipe din Italia.
„Dacă pentru linia de atac a echipei AS Roma, Di Francesco a făcut o ofertă celor de la Sassuolo pentru Defrel (prima ofertă a giallorossilor este de 18 milioane de euro), pentru Primavera clubul giallorosso este gata să dea două lovitori. Este vorba de doi tineri români Ganea (’99), care a încheiat contracul cu Entella, și fundașul Trușescu de la Argeș. Roma nu se gândește doar la prima echipă, ci vrea să investească în tineri de perspectivă„, au scris jurnaliștii italieni pe site-ul gianlucadimarzio.com.
George Ganea,pe site-ul oficial al formației italiene Entella Primavera
Potrivit transfermarkt.de, George Ganea are o cotă de piață de 150 de mii de euro.
Andrei Trușescu a evoluat pentru naționala României U18 (Trușescu nr. 4, poziționat în spatele jucătorului Liviu Gheorghe, nr. 10)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER